Altfelul, altfel

MOTTO:

“La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul.

Acesta era intru inceput la Dumnezeu. Toate prin el s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut.

Intru El era viata si viata era lumina oamenilor.

Si lumina lumineza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o.”

Evanghelia dupa Ioan

Domnul Lucian Boia a enunțat o întrebare și a formulat un răspuns. Încerc prin rândurile de mai jos formularea unui nou raspuns sub aceeași întrebare: de ce este Romania altfel? In acest scop voi incerca o analitica a Altfelului ca diferenta specifica si indicarea unei cai posibile prin care s-ar putea realiza unsalt calitativ.

Lui Descartes ii apartine celebra afirmatie “cogito, ergo sum” - "gândesc, deci exist". Aplecandu-se asupra "Cogito"-ului cartesian, Edmund Husserl observa că a zice "gândesc" pur si simplu, este un non-sens. Exprimarea corectă ar fi "gândesc aceasta", pentru că principala caracteristică a constiintei este de a se răsfrânge asupra altui lucru decât asupra ei însăși, de a avea un conținut, ea este "intențională", este conștiința a ceva.

Analiza mea pleaca de la aceasta ultima afirmatie, venind in continuarea ei. Deci, fraza lui Descartes, trecand pe la Edmund Husserl si ajungand la mine va suna astfel: “Gandesc ceva intr-un anumit fel(adică, Altfel!)” Ce inseamna acest adaos? A gandi ceva “intr-un anumit fel” inseamna ca nu pot gandi oricum, ci in limba in care m-am nascut. A gandi inseamna a gandi romaneste.

A gandi romaneste reprezinta modul propriu de a gandi al poporului roman in limba romana. Acest mod de gandire propriu se reflecta si este surprins ca imagine de ansamblu in sintagma de “mentalitate romaneasca”. Mentalitatea romaneasca se obtine prin operatiunea de desprindere din fenomenul gandirii romanesti a tot ce a produs aceasta avand vocatie universala, intrucat vocatia universala transfera in plan superior produsul gandirii romanesti facandu-l astfel sa nu-i mai apartina, sa nu-i mai fie specific. Datorita valorii lor, aceste produse nu mai pot fi specifice, reprezentative poporului roman; acestea, intr-un mod ideal, se individualizeza sub numele propriu al autorului lor, intrand si fiind recunoscute astfel in planul gandirii universale. Mentalitatea romaneasca este o diferenta specifica si totodata o medie a ceea ce ramane din gandirea romaneasca dupa separarea de aceasta a tot ceea ce are valoare universala, dupa indepartarea exceptionalului, a extra-ordinarului; ceea ce se obtine prin aceasta operatiune este caracterul ordinar(comun) si impersonal al poporului roman.

Mentalitatea romaneasca reprezinta Altfelul-nostru-de-a-fi. Trebuie observat ca sensul Altfeluluinu poate fi prins ci este surprins numai in context, avand un caracter intens oscilatoriu. Din acest motiv,Altfelul-nostru-de-a-fi, penduland continuu intre pozitiv si negativ are un caracter vag si contradictoriu manifestat ca o nehotarare generala ce amana de fiecare data abordarea temelor esentiale, luarea marilor decizii, facandu-ne sa “supravietuim” in loc sa traim, in permanenta “subistorie” si nu in istorie.

Constat faptul ca cei ce privesc in mod critic Altfelul-nostru-de-a-fi il aseaza sub un destin istorico-geografic implacabil, aflat sub semnul fatalitatii.

In ce mod este cu putinta extragerea Altfelului de sub acest semn al fatalitatii? Am aratat deja ca Altfelul are un caracter vag si contradictoriu in modul in care romanul generic se raporteaza la natia sa. Din aceasta imagine contradictorie pe care o are asupra propriei natii, se poate extrage un prim indiciu avand in vedere faptul ca aceasta imagine reprezinta, din punct de vedere psihologic, o trans-punere, o proiectie a sinelui asupra unei realitati aparent exterioare lui.

Revin la ceea ce am afirmat mai sus despre gandire. Ratiunea umana este alcatuita din concepte, judecati si inlantuirile logice ale acestora, rationamentele. Atat forma operatiunilor mentale cat si forma lor de exteriorizare, de exprimare este data prin limbaj. Ratiunea inseamna limbaj. Cuvantul are o dubla functie: de forma elementara a gandirii – conceptul – si de conținut elementar al limbajului – zisa(vorba). In consecinta, analizarea in aceasta cheie a limbii romane ne poate oferi raspunsul la intrebarea de ce Romania este altfel. A gandi ceva, pentru un roman, inseamna a gandi in limba romana.

Gandirea romaneasca zace infasurata in sine si impachetata in limba romana; aceasta “comoara” cum o numesc poetii, acest sublim pachet este unul si acelasi lucru cu continutul sau. Pachetul, ca ambalaj, este indistinct de continutul sau.

Cum am ajuns insa sa fim Altfel? Se vorbeste despre imprejurari vitrege de natura istorica si geografica. As fi de acord, numai daca, in conformitate cu principiul ratiunii suficiente conform caruia „orice enunț are un temei(cauza)”, aceste conditii istorice si geografice ar putea fi asezate la temelia Altfelului. In opinia mea, nu sunt. Si asta din cauza ca intre conditiile istorico-geografice si Altfelul-nostru-de-a-fi lipsestetermenul mediu, care este limba romana. Acest termen mediu este cel care face legatura, avand insa valoare de cauza proxima, intre conditiile externe istorice si geografice si cele interioare, ce tin de specificul gandirii. In raport cu aceasta relatie binara indestructibila, “limba – ratiune”, toate celelalte asa-zise cauze au doar valoare circumstantiala. De altfel, principiul ratiunii suficiente nu presupune “ad validitatem” existenta unui lant cauzal si este valabil exprimat daca temeiul dat reprezinta o cauza proxima suficienta pentru producerea efectului. Celelalte cauze spre care am putea urca pe lantul cauzalitatii reprezinta doar cauze ale cauzei proxime, aceasta(cauza proxima) devenind in acest nou raport cauzaldoar un efect al lor. Aceste conditii vitrege au avut ca rezultat ramanerea in starea-de-impachetare in limba romana a gandirii romanesti, efectul fiind acela al producerii unei culturi minore, eminamente rurala si periferica(vorba lui Blaga, “vesnicia s-a nascut la sat”), nu lipsita insa de o ancestrala splendoare; o cultura ce, desi bogata in idei, le-a pus in circulatie niciodata libere ci infasurate si impachetate intr-o arta orala, folclorica, de multe ori naiva si intotdeauna obscura. Limba romana isi pastreaza in mare masura caracterul primitiv(arhaic, originar) și defazat din cauza unei conservări-in-izolare apărute din reflexul de autoapărare in fața unor imprejurari istorice si geografice vitrege.

Reluand firul rationamentului, gandirea romaneasca zace absconsa in polisemia limbii romane. Polisemia este dovada certa a starii-de-impachetare a sensurilor gandirii. Polisemia inseamna pluralitate de sensuri turnate, exprimate in forma unica a unui cuvant-concept. Efectul general produs prin inlantuirea unor asemenea cuvinte-concept polisemantice este acela al vagului, prin imprecizia, inexactitatea surprinderii sensului atat in actul gandirii cat si in cel al comunicarii. In acest mod, gandirea si comunicarea se produc intr-un mod impropriu in limba romana. Din aceste motive, romanul in genere, legat ombilical fiind de aceasta limba romana impachetata si infasurata, primitiva(arhaica), apare ca fiind Altfel, avand un caracter contradictoriu ce reflectă o mentalitate contradictorie, o “mentalitate romaneasca”. Pot afirma ca romanul este format si deformat de limba romana, limba fiind acea „tară ereditară”, acel „sol instabil” din care mentalitatea ia naștere și se reflectă într-un caracter contradictoriu. Acesta este motivul Altfelului-nostru-de-a-fi in sensul sau negativ. Diavolul sta, ca de obicei, in detalii...

Impachetata fiind, gandirea romaneasca nu inseamna ca ramane neproductiva. Produsele sale vor fi insa impachetate si ele in mod similar si se vor manifesta in punctul lor de maxima valoare în limbajul artistic( “romanul s-a nascut poet!”). Acesta reprezinta sensul pozitiv pe care il poate lua Altfelul-nostru-de-a-fi.

O gandire arhitectonica, sistemică nu se va putea produce niciodata pastrand aceasta stare-de-impachetare a gandirii in polisemia limbajului, fara a se trece la Ex-tragerea(scoaterea in afara, punere in lumina, individualizare) si Apropierea(luarea în posesie, stăpânirea deplină a sensurilor unui concept polisemantic) lor, din acest fluviu involburat care este limba romana.

Pentru a despacheta gandirea romaneasca, pentru a o putea desfasura, este esentiala producerea, fortarea unui salt calitativ. Acest salt calitativ inseamna a produce o propagare a fenomenului cultural desfasurat la nivel universal in spatiul cultural romanesc. Executarea acestui implant prin punerea in circulatie a ideilor despachetate si desfasurate din spatiul gandirii universale va forta in mod categoric o despachetare si desfasurare absolut originala a gandirii românești si va determina evolutia spre simplitate si claritate a limbii romane. Acest proces va insemna o alchimie a spiritului romanesc, o dezarcanizare, o ex-tragere din abscons. Este un proces ce, o data generat, va capata viata si identitate proprie si va transfigura romanul generic, schimband pentru totdeauna Altfelul-nostru-de-a-fi - mentalitatea poporului roman.

Este demn de observat ce s-a întâmplat în corpul limbii române în perioada emancipării naționale, perioada care începe în preajma revoluției lui Tudor Vladimirescu de la 1821, trece prin revoluția de la 1848 și culminează cu cele două uniri, cea mică de la 1859 și cea mare de la 1918(o discuție s-ar putea purta și asupra paradoxalului rol cultural jucat în întreaga Europă de războaiele napoleoniene ca vehicul de propagare a idealurilor revoluției franceze de la 1789. Poate că marile idealuri ce însoțeau în luptă soldatul francez, acel „baston de mareșal” ce-l purta fiecare dintre ei în raniță au contribuit, cel puțin în aceeași măsură cu geniul militar al împăratului, la legendarele sale victorii). Revenind la procesele petrecute la nivelul limbii este, de asemenea, demn de a fi amintită afluența fără precedent a cuvintelor de origine străină(in special franceză) absorbite în vocabularul de bază al limbii române ce au generat despachetarea și desfășurarea idealurilor revoluționare și progresiste, trezirea conștiinței de sine a poporului român, nașterea sentimentului național. Este probabil singura perioadă în care ne-am sincronizat cu occidentul. Evoluția limbii, circulația în mase a ideilor au făcut posibilă sesizarea conjuncturilor internaționale favorabile, crearea oportunităților și ridicarea prin forțe proprii, “prin noi insine” din subistorie în istorie, deși pentru o foarte scurtă perioadă, dacă ne raportăm la timpul istoric.

Eminescu este un foarte bun exemplu in acest sens. Despachetarea geniului romanesc s-a produs in cazul sau numai dupa saltul calitativ dat de contactul cu marea cultura germana. Am in vedere aici contactul cu opera lui Arthur Schopenhauer si, prin intermediul ei, cu opera lui Immanuel Kant. Cultura reprezinta o continua reformulare si punere in circulatie a ideilor avand drept scop apropierea si comprehensiunea adevarului ce-l exprima. Nu exista pericolul pierderii identitatii nationale prin insusirea si punerea in circulatie a ideilor altora pentru ca intotdeauna, din noi, nu vor iesi la lumina decat propriile noastre adevaruri...

Exemplul lui Mihai Eminescu trebuie inteles ca reprezentativ pentru tot ce s-a intamplat bun in cultura si limba romana. Se poate afirma ca, inceputul procesului de despachetare si desfasurare a gandirii precum si a celui de evolutie spre simplitate si claritate a limbii romane il au ca punct de pornire si cel mai inalt reper pe Eminescu. Aceste procese trebuie continuate in mod programatic pentru a recupera decalajul care ne face in prezent sa fim Altfel; gandirea romaneasca despachetata si desfasurata se va intoarce catre poporul sau transfigurandu-l, producand in sfarsit „schimbarea la fata a Romaniei”, „visul” lui Emil Cioran.

In finalul prezentarii mele îl amintesc pe Constantin Noica. El este cel care face demonstratia, impecabilă dar involuntară, a faptului ca gândirea românească zace înfășurată în sine și împachetată în limba română. Nesesizand faptul ca, in ciuda splendorii si bogatiei sale, limba româna este totusi o limba arhaică ce poartă în sine o tară ereditară datorită căreia gandirea nu se poate despacheta din limbă si desfasura in idee in mod firesc, simplu si clar ci numai ca urmare a unor despachetari si desfasurari aflate doar la indemana filosofilor, Noica a produs involuntar iluzia perfecțiunii limbii române. Cu alte cuvine, ex-tragand din limba română sensurile romanesti ale fiintei, Noica a fost orbit de frumusețea ingenuă si hipnotică a limbii, ratând astfel, printr-un efect de bumerang, tema Altfelului-nostru-de-a-fi.

In loc de incheiere, versurile graitoare ale batranului Nichita:

“Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart fluviul rece în delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt.”

Gheorghe – Dragoș SCORȚEANU

A cui mai este cetatea noastra ?

Coboara din minte ,ca acolo este iarmaroc, du-te  in inima si simte. (Parintele Cleopa).

Lumea vede,aude si vorbeste. Din pacate vede rau ,aude mult dar asculta putin, vorbeste mult  si face putin.,,Valoarea ti-o da ceea ce esti si nu ceea ce ai.”(Thomas Edison)

,,Pentru ca nu puterea marilor sentimente, fac  oamenii superiori, ci durata lor.”(Friedrich Nietzsche).

Nu-mi propun sa invat pe nimeni nimic, pentru ca nu pot ,dar pot sa incerc sa ajut ca sa redescoperim nevoia unui civism uitat de mult, abordand o tema a unui ,,bun comun” spatiul public (cetatea nu  in sensul ei exhaustiv, dar in sensul perceptiei utilitatii ei).

Sigur ca voi fi criticat, nu am nici un dubiu. Dar cine ma critica intr-un fel ma iubeste ,altfel nu ar pierde timp din viata lui ca  sa se gandeasca la ceea ce eu gandesc. Deci  criticile sunt constructive ,ele  fiind o forma de a da importanta cuiva sau la ceva. Daca veti ignora ceea ce gandesc , este un drept pe care v-il respect ,ceea ce doresc este sa stiu ca ati  vazut, ati ascultat, restul va reprezinta.

Întrebaţi fiind, orăşenii României de astăzi ce cred ei despre spatiul public, ar răspunde, cel mai probabil, fără să ezite, ca oraşul lor, şi oraşul în general este un ansamblu de case, blocuri, şi mai nou de centre comerciale, toate acestea compun spatiul public. Percepţia lor unidimensională, limitată la pozitivul spaţiului (în accepţiune arhitecturală) a fost, din păcate, împărtaşită de specialişti până târziu, în secolul XIX, când legăturile dintre urbs (oraşul în piatră) şi civitas (oraşul în ritualuri, sentimente şi convingeri colective), cele două origini ale cetăţii notate prima dată de Isidor din Sevilla în Etimologiile sale din secolul VI, sunt conştientizate ca fiind componente indisolubile ale ceea ce ar trebui să fie oraşul/cetatea( polis in greaca)de unde vine notiunea de politica -modul in care convenim de a coabita .

 Secolul XX înregistrează o serie de urcuşuri şi coborâşuri în decalajul dintre conceptul de oraş şi componenta sa îndelung şi pe nedrept negată, comunitatea, concretizate în multiple tipologii de discursuri privind, până la urmă, relativ nou apărutul, dar fundamentalul, pentru demersul de faţă, concept de spaţiu public.Spatiul public fiind mult mai mult decat imbinarea dintre urbs si civitas , el este cronicarul istoriei, marturisitorul (trairilor, faptelor,viselor ,temerilor, iubirilor a faptelor abominabile a dreptatilor si-a tradarilor) , intr-un cuvant al amintirilor. Distrugerea lui cu stiinta sau nu ,cu durere sau nepasare ,inseamna stergerea amintirilor, istoriei,   distrugerea, usor ,usor, a intelepciunii acestui popor. Intelepciunea iti da puterea ,dar caracterul iti da respectul. Stergandu-ne, prin degradare ,prin lipsa bunului simt a vestigiilor din spatiul public, pierzand astfel patrimoniul cultural ,ranindu-ne sentimentele si iubirea fata de aceasta natiune. Se spune ca lacrimile sunt acolo unde exista sentimente, barfa acolo unde exista invidia , iar  increderea acolo unde exista iubire.

Intrebarea care persista pana la urma :ce este spaţiul public? Problema spaţiului public în termeni de esenţa sau de existenţa, este definita de discursurile fondatoare; dificil de delimitat, în parte fiindcă acest concept este folosit şi numit ca atare foarte târziu, şi de asemenea fiindcă majoritatea discursurilor considerate drept întemeietoare, fondatoare, nu prezintă o teorie sistematică ce ar viza construirea conceptului, ci mai degrabă o tatonare, o viziune de ansamblu, o situare aproximativă a ceea ce se intuia, de fapt, dintotdeauna, o imbinare intre arhitectura si spatiile destinate utilizarii publice.Uneori este nevoie sa-ti dea viata niste palme ,ca sa fii treaz cand va incerca sa-ti traga pumni.

Ceea ce este important, în opinia noastră, de extras din rândul acestor căutari este extrapolarea ideii de ornament. ,,Ornamentul principal al oricărui oraş constă în împrejurimi, amenajări, compoziţia şi dispunerea drumurilor, pieţelor, şi a lucrărilor individuale” afirma Aristotel, din ale cărui lucrări, împreună cu ale multor altor gânditori se poate desprinde ideea că acest spaţiu urban, (în mod paradoxal atât de târziu conştientizat), dată fiind existenţa sa implicită în cadrul oricărui oraş, este structurant pentru aşezarea urbană.Spatiul urban defineste nivelul de educatie al cetatenilor , permiţându-le totodată să-şi manifeste caracterul.

Multi sunt in stare sa faca promisiuni ,putini sunt in stare sa le respecte, respectarea promisiunilor este o trasatura de caracter.Politicul romanesc a inventat o varianta moderna : promisunea este o forma de politete ,respectarea promisiuni este o prostie.

Dincolo de chestiunile pur teoretice care riscă să devină ermetice în percepţia publicului larg (la fel cum fiecare dintre noi este indubitabil preocupat de buna funcţionare a corpului său, cu toate că detaliile medicale ne sperie sau în cel mai bun caz plictisesc) ceea ce ar trebui să ne intereseze, fie că suntem sau nu direct implicaţi în practica de edificare, este că spaţiul public există în gândirea filozofică de secole bune, iar de acolo a căpătat “materialitate” în numeroase oraşe ale lumii spre care privim cu admiraţie  dar cu  ambiţie  insuficienta de a egala. Magazinele scumpe, dotările moderne, standardul înalt de locuire oraş occidental pe cât sunt şi viaţă publică, “aglutinările spontane” de oameni care zăbovesc cu plăcere în anumite locuri din oraşul lor din niciun alt motiv decât acela ca spaţiul care îi înconjoară acolo este amenajat de aşa natura încât să dea un context dinamic, plăcut, existenţei lor în cadrul comunităţii.

 Pe lângă felul utopic în care toate acestea sună aşternute pe hârtie, a putea creea astfel de spaţii în oraşul nostru depinde foarte mult de capacitatea de a îmbina nevoile şi cerinţele fireşti ale populaţiei cu un răspuns corect din punctul de vedere al dezideratului de a menţine spaţiul public, urban, la nivelul de,, ornament” si totodată element structurant al oraşului.

 Plimbările în parc, după-amiezile petrecute la terase erau toate obiceiuri, elemente ale vieţii urbane cu farmecul lor de necontestat, la o pseudo-metropolă unde singurii care merg pe jos sunt cei care nu au de ales. Nu trebuie să ne conferim singuri circumstanţe atenuante însă, toate aceste mutaţii şi implicit probleme rezultante au avut loc pretutindeni, ba chiar la o scară înzecită, poate. Însă toată această vânzare şi cumpărare ( al mallurizarilo  si-a angrourilor )  încapsulat-protejată avea loc, la origine, în afara marilor oraşe, în zone raţional proiectate ca fiind destinate comerţului en-gros, industriilor, depozitelor şi acestui tip de mari centre comerciale.

 Acest demers lasă oraşul orăşenilor, centrul arterelor pietonale, scuarurilor, într-un cuvânt spaţiilor publice. Cum toate aceste spaţii, acest mod de gândire a oraşului, nu constituiseră preocuparea de bază a regimurilor politice ante-decembriste, şi implicit moştenirea urbană cu care ne-am pomenit când am mijit pentru prima dată ochii în lumina copleşitoare a capitalismului nu era una de invidiat noi nu aveam atât de multe locuri frumoase de protejat cât aveam cartiere gri şi mastodonţi industriali mascati urban dar conservasem cel putin patrimoniu cultural si monumentele istorice.

Si pentru ca este infinit mai uşor (dar totuşi o artă) să dai impresia că faci, decât să faci, răspunsul oferit cetatenilor la întrebarea “cum s-a schimbat cartierul meu in douăzeci de ani de când a dobândit libertatea să o facă” a fost de foarte multe ori “a căpătat un mall”. Miza financiară este în mare parte legată de cuvintele “perioada de amortizare a investiţiei”, sau, mai scurt, “profit.”

În fond de ce să nu fii în situaţia de a solicita chirii “urbane”, de ce să nu beneficiezi de sistemul de transport în comun urban (sau să nu te fereşti de lipsa celui extra-urban), de ce să lupţi pe piaţa liberă pentru obţinerea unui teren când poţi sa fii fericitul beneficiar al deciziei salutare de dezafectare a marii uzine care surmenau cartierul, de ce să nu dai cetateanului ,ceea ce încet-încet conştientizează că îşi doreşte, chiar la o staţie de tramvai de blocul din ’75 în care locuieşte la etajul 10?(“cum se face ca shaorma este atât de populară printre fiii lui Traian şi Decebal?”, de pildă) în postura de salvator al comunităţii – şi nu a întârziat să presteze, pana acolo incat, daca vezi o firma pe care scrie Brutarie Traditionala sa crezi ca este ceva avangardist. Pentru fiecare competenţa arogată, zâmbetul investitorilor se amplifică înzecit, de mână cu profitul: oamenii vor magazine străine – să meargă la mall! Oamenii vor să iasă la o cafea sâmbătă seara, să se plimbe, să cumpere fructe, să fie văzuţi cu geanta şi maşina nouă, să vadă un film, să fiinţeze, pe scurt fie spus, social – mall-ul îi aşteaptă.

De la ideea ca economia romaneasca este un morman de fiare vechi ,concesionata europenilor, care au fatuit-o putin storcand profituri considerabile  pe forta de munca ieftinita si pe fiarele noastre revopsite insotite de noile sedii europenizate(termopane ,ceva sticla , tamplarie pvc etc),se ajunge  la impozitul pe prostie platit de romani   si la ne increderea  in noi,uitand ca increderea se cladeste in ani,se distruge in cateva secunde si se repara in vesnicie.  

Scoateţi spaţiul public la lumină, pentru început! Scoateţi cafenelele, restaurantele, aleile, la lumină şi aer, în aşa fel încât cetateanul să nu mai fie nevoit să treacă un singur prag către tărâmul fantastic al omnivalenţei pentru a avea impresia că se bucură de toate acestea. Spaţiul public, întocmai cum se intamplă în societăţile spre care privim contemplativ, ar trebui sa fie negativul care ordonează, structurează şi asamblează pozitivul pe care îl constituie clădirile şi împreună cu care alcătuiesc oraşul. Soluţii arhitecturale există, după cum ne arată insăşi ţările care au văzut atât naşterea cât şi regresul mall-ului: artere comerciale, pieţe ce servesc ca veritabile, de această data, spaţii de întâlnire, pietonale, pasaje comerciale; investitorul poate fi împăcat cu utilizatorul şi cu oraşul, acesta din urmă poate fi redat oamenilor, recucerit din indiferenţa sfidătoare a non-faţadelor mall-ului; spaţiul public poate redeveni din cutie neagră, ornament al oraşului.Nu uitati ca progresul inseamna stimularea liberii concurente ,initiativei si inventivitatii- ceea ce omoara mall-urile fixand reguli ,tarife de raft ,tarife de intrare etc

Nu uitati ca si media activeaza in  Spatiul public al informarii cetateanului.Cuvintele sunt cheia. Alese corect pot deschide orice inima si inchide orice gura. Dumnezeu merge in fata noastra ca un ghid ,in spatele nostru ca un protector si alatiri de noi ca un prieten . Cu toate acestea pentru multi din noi visurile sunt interzise , pentru ca confiscarea spatiului public ne creeza frici in fiecare zi.Daca reusim sa ne recastigam spatiul public , recastigam increderea ca numai ,, doua lucruri sunt imposibile” ;a vedea cu ochii pe Dumnezeu si a povestii dragostea pe care-o traiesti in secret.

Blat pe Constitutie pentru imunitatea pe viata a lui Băsescu?

acum 6 ore de Iuliana Knospe

Publicat în

Traian BăsescuCrin AntonescuVictor Pontarevizuirea Constituţieicomasarea alegeriloralegeri prezidenţiale 2014alegeri europarlamentare

Obligati sa coabiteze, presedintele Romaniei si seful guvernului se straduiesc sa nu calce in strachinile impuse de marile cancelarii occidentale. Aceasta nu inseamna insa nicidecum ca Traian Basescu si Victor Ponta au cea mai mica urma de incredere unul in altul. Drept urmare, nu s-a putut ajunge nici la o „solutie finala” pentru criza politica majora care macina tara de aproape un an de zile. Asa ca presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a trebuit sa treaca din nou la butoanele negocierilor, reusind sa impuna de aceasta data o intelegere care va linisti definitiv lucrurile. Astfel, la cererea sefului statului, in noua Constitutie se va strecura si o referire la acordarea de imunitate pentru fostii sefi de stat. Iar odata primita aceasta garantie, Basescu va parasi Palatul Cotroceni, toata lumea politica rasufland usurata. Ultimul pas Desi, in ultima vreme, Victor Ponta a facut tot ce a depins de el ca sa intre in gratiile cancelariilor europene si sa stinga conflictele iscate la inceputul mandatului sau de premier, mai are totusi de indeplinit o conditie pentru a-si putea vedea linistit de planurile sale de marire politica. Astfel, la pretioasele indicatii ale presedintelui Comisiei Europene si ale altor importanti lideri occidentali, premierul a inteles ca degeaba isi da cuvantul ca nu il va „hingheri” pe Traian Basescu dupa finalizarea mandatului acestuia. Si ca este nevoie de o garantie concreta. Asa ca Victor Ponta se va face luntre si punte pentru ca isteria dezbaterilor care se vor isca in jurul schimbarii Constitutiei, sa reprezinte paravanul sub care sa ascunda articolul mult asteptat de Basescu: imunitatea pe viata! Retragere cu fruntea sus In acelasi timp, scenariul prevede ca presedintele tarii sa iasa cu declaratii publice prin care se angajeaza sa paraseasca sefia statului, chiar inainte de finalizarea mandatului. Miscare mascata sub declaratiile ca este pe deplin multumit de noile prevederi constitutionale si considera ca misiunea sa s-a incheiat. Iar ca un conducator intelept ce este, se sacrifica pe sine pentru a asigura linistea in tara. USL ii cere presedintelui demisia in avans S-au intalnit sa discute despre Mecanismul de Cooperare si Verificare, dar au dat-o in alegeri. Uselistii i-au propus presedintelui Traian Basescu sa renunte la cinci- sase luni de mandat si sa accepte comasarea europarlamentarelor cu prezidentialele in mai-iunie 2014. In cadrul reuniunii de marti seara, de la Senat, la care au participat Traian Basescu, Victor Ponta, Crin Antonescu si Valeriu Zgonea, premierul i-a dat o tema de gandire presedintelui: comasarea europarlamentarelor cu prezidentialele in primavara lui 2014. Motivul oficial: ”sa nu tinem tara in alegeri tot anul”. Potrivit lui Ponta, seful statului a promis ca va examina aceasta varianta. ”Nici nu putea sa-mi dea un raspuns pe loc”, a conchis premierul, informatie confirmata si de Bogdan Oprea, purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, care a precizat ca ”presedintele nu are un punct de vedere”. Provocarea lui Basescu Intre timp, seful statului s-a mai gandit si a ajuns la concluzia ca este imposibil ”din punct de vedere tehnic” sa se organizeze alegeri europarlamentare si prezidentiale in mai-iunie 2014. ”Avem un precedent constitutional. In 2012, Curtea Constitutionala a respins comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Daca CCR nu a acceptat organizarea simultan a alegerilor nationale, nu cred ca va accepta comasarea unor alegeri nationale – prezidentialele, cu alegerile pentru Parlamentul European, care sunt altceva”, a explicat Traian Basescu. In schimb, presedintele a venit cu o contra-oferta: revizuirea Constitutiei in spiritul referendumului din 2009 privind trecerea la Parlament Unicameral cu 300 de alesi, urmata de demisia lui si a celor 588 de parlamentari. ”Sunt gata si maine sa-mi depun mandatul, simultan cu cei 588 de parlamentari”, a mai spus presedintele, care a tinut sa-i transmita liderului PNL ca nu este suficient sa ai o larga majoritate, ci trebuie sa mai citesti si Constitutia. UDMR analizeaza, PDL stramba din nas Tema comasarii alegerilor a fost respinsa din start de PDL, democrat-liberalii sustinand ca uselistii apeleaza la acest tertip pentru a-i netezi calea spre Cotroceni lui Crin Antonescu. ”Bineinteles ca sunt smecheri si vor sa isi maximizeze sub orice forma alegerile prezidentiale din 2014”, a declarat Emil Boc. ”Dorinta de a avea alegeri cat mai repede este fortata de Crin Antonescu, presedintele PNL fiind nerabdator sa ajunga la Cotroceni, pentru ca este clar ca nu ii convine statutul de vioara a doua in USL, pe care il are acum”, a precizat si Elena Udrea, mentionand insa ca legile tarii si Constitutia trebuie respectate. Mult mai receptivi s-au aratat liderii UDMR, acestia mentionand ca se poate gasi o formula constitutionala pentru organizarea simultan a prezidentialelor cu europarlamentarele . “In momentul in care modificam Constitutia, putem sa introducem acolo cateva chestiuni la care noi, de fapt, ne-am gandit, atat legate de alegerile prezidentiale, cat si de cele parlamentare. Putem spune ca se pot organiza alegeri cu cinci luni, cu sase luni inainte de terminarea mandatului presedintelui sau Parlamentului, ca sa nu facem tot timpul alegeri in luna decembrie”, a explicat presedintele UDMR, Kelemen Hunor. enational.ro

A inceput JIHADUL in justitie! Inspaimantati de descinderile DNA, judecatorii ameninta cu GREVA GENERALA!

Publicat

acum o zi de Iosif Buble

Publicat în

Mona PivniceruMinisterul JustiţieiCSM

Ultimele evenimente care au bulversat Justitia confirma pe deplin dezvaluirile din „National” privind escaladarea limitelor legale in batalia dusa pentru controlul magistratilor. Primii care au trecut la practicile „razboiului murdar” au fost cei de la DNA, care au inceput sa ameninte direct nu doar pozitia, dar chiar libertatea judecatorilor. Ca si a „colegilor” procurori de la Parchetele din tara, care au incercat sa o lase mai moale cu „cruciada anticoruptie”. Iar totul a culminat cu descinderile fara precedent, la ceas de seara, prin birourile „rebelilor” din CSM. „DNA moare, dar nu se preda!” Lupta dintre judecatori si procurorii DNA nu mai tine de rivalitatea profesionala. Cei din urma simt ca „hegemonia” din ultimii sapte ani la butoanele Justitiei le este serios amenintata. Si, pusi cu spatele la zid, au decis sa lupte pana la final. Asa ca au lasat toate celelalte dosare balta si s-au aruncat pe anchetele care vizeaza judecatori cu functii de conducere suspectati de coruptie. Insa acum nu mai este vorba de niciun „blat”. Oamenii ramasi fideli lui Daniel Morar vor musai sa obtina un ascendent moral, aruncand dupa gratii cativa judecatori cu nume. Inclusiv membri ai CSM si ai Curtii Constitutionale. Iar dupa retinerea unor procurori de la Parchetele din tara, care incercau sa stea cu viitorul profesional in doua luntre, cei de la DNA au descins in sediul CSM, spargand usa biroului judecatorului Toni Neacsu si luandu-i acesta calculatorul de serviciu. Totul la doar cateva ore dupa ce presedintele Traian Basescu a reusit sa le dea un nou balon de oxigen. Pentru ca, dupa respingerea lui Tiberiu Nitu si Ioan Irimie pentru fotoliile din fruntea Parchetului General si a DNA, seful statului a anuntat ca s-a opus nu din cauza „bubelor”celor doi, ci a lipsei de transparenta a intregului proces de nominalizare. Ceea ce inseamna ca acesta ar trebui reluat, obtinandu-se astfel un ragaz de cateva luni de zile, in care Daniel Morar si Laura Oprean sa ramana, fie si interimari, procuror general si, respectiv, sef al DNA. Ultimul cartus al Monei Pivniceru Tragand sperante dupa ce a reusit aprinderea revoltei printre judecatorii de la Tribunalele si Curtile de Apel din tara, care au votat masiv revocarea membrilor din CSM loiali Palatului Cotroceni, Mona Pivniceru a incercat sa-l convinga si pe comisarul european Vivian Reding sa schimbe macazul. Insa cum misiunea de taina a ministrul Justitiei a esuat, judecatorii au trecut la „rezistenta pasiva”, respingand pe banda rulanta rechizitoriile procurorilor. Dar cum nici acest demers nu a putut stavili asaltul DNA, judecatorii iau acum in calcul declansarea unei greve generale, care sa blocheze intreaga functionare a Justitiei. Cel putin pana la reluarea alegerilor pentru conducerea CSM si mazilirea lui Morar.

"Trebuie sa fii schimbarea pe care doresti sa o vezi in lume." (Mahatma Gandhi)

JOI, 17 IANUARIE 2013

Vrem dezbatere despre sănătate?

- sau ne arde de populisme despre „cetățean” și „stânga dreapta”?

Sănătatea a ținut capul de afiș al ultimelor zile, ocazie cu care am descoperit cum mai toată lumea a devenit brusc specialistă în acest domeniu, despicând în șapte, cu neprecupețit simț critic, afirmațiile ministrului Eugen Nicolaescu. Eu nu îmi permit afirmații categorice, despre ce e bine și ce nu e bine, câți bani trebuie dați, unde etc, în sistemul sanitar etc. Dar văd lucrurile în felul următor.

Afirmațiile sau propunerile enunțate de ministrul Nicolaescu vin din încercarea de a găsi soluții pentru supraviețuirea și repunerea pe picioare a unui sistem în pragul colapsului, copleșit de disfuncții de foarte multe tipuri. Mai mult decât atât, ele rezultă din și pornesc de la sesizarea unor probleme fundamentale din sistemul sanitar, pe care le știm cu toții, dar de care nu s-a vorbit realmente deschis sau care au fost tratate cu indolență și dispreț de guvernarea anterioară: subfinanțarea cronică, plecarea din sistem a medicilor, salariile de mizerie, imposibilitatea unor autorități locale de a întreține spitalele etc. La acestea se adaugă încrengătura de combinații (de genul chematului pacienților de la spitalul de stat la privat), de interese (apropo, știți cât trebuie să dea un medic ca să se angajeze un post într-un spital?), de grupuri care caută să-și exercite influența (producători de medicamente, distribuitori, farmaciști etc etc).

Este foarte bine că am început o dezbatere despre sănătate. Și este nevoie de ea. După mine, trebuie să țină însă cont de câteva lucruri. Unu, trebuie să fie dezideologizată. Sigur, sunt politici liberale sau social-democrate care pot viza acest domeniu, dar încercarea de a declanșa o discuție ideologică în acest moment pe acest subiect este o ipocrizie. Acum suntem în stadiul în care vorbim despre ce și cum se poate face mai bine, cu banii care există, la nivel național, în așa fel încât abia să se diminueze „bubele” cele mai grave ale sistemului. Doi, dezbaterea trebuie deconflictualizată. Aici nu este vorba de privat vs. stat și invers, de pacienți vs. medici și invers, de minister vs. administrații locale, ci de a găsi niște soluții de ansamblu, care vizează și stat și privat și medici și pacienți și autorități, toate parte dintr-un sistem realmente bolnav.  Trei, problemele sunt atât de multe și interesele sunt atât de diverse încât nicio soluție nu va putea mulțumi pe toată lumea și nu va rezolva simultan toate problemele. Dar de undeva trebuie început. În această ecuație fiecare vine cu perspectiva strict personală sau cel mult a unui grup. Și toată lumea critică. Ce mi se pare mie, de la București, care am mai multe opțiuni, care mai cunosc medici și am prieteni e cu totul altceva decât experiența cu sistemul sanitar în vreo comună uitată de lume din nordul țării de exemplu. Poate Constanța, care este printre județele cu resurse, are bani pentru spitalul județean, dar alte județe nu au. Și așa mai departe. Lucrurile nu sunt chiar atât de simple, cu alb sau negru.

Prin urmare misiunea cu adevărat dificilă de a pune cap la cap toate opțiunile, de a avea viziunea de ansamblu, de a propune soluții și apoi de a lua decizii, care în mod sigur vor nemulțumi pe unii, revine ministrului Eugen Nicolaescu. Personal îl apreciez foarte mult pentru că și-a asumat acest lucru și pentru că are voința să miște ceva într-un domeniu de care toată lumea a fugit.

Sănătatea este cel mai sensibil subiect. La finanțe e vorba de bani, la transporturi de drumuri, la educație de școli și viitor, dar la sănătate este vorba de viața oamenilor. Tocmai de aceea dezavuez criticile făcute în cheie ideologică, în numele liberalismului, inclusiv de unii slujbași ai regimului care acum doi ani închidea spitale peste noapte, scoțând în stradă pacienții pe targă. Așa cum dezavuez și criticile făcute de unii colegi din rațiuni de imagine sau calcule personale și prezentate în numele „cetățeanului.” De câte ori nu le convine ceva unii își amintesc de liberalism, iar altora le iese pe gură cuvântul „cetățean.” Iar în restul timpului uită și de liberalism și de cetățean, asta ca să nu spun că nu dau doi bani…

Romania este liniştită. Deocamdată.

Ştiu că mulţi oameni stau dimineaţa la cafea, la joburile lor şi comentează articolele mele şi le mulţumesc că fac asta. Mai ştiu şi faptul că unora dintre ei ipotezele cu care lucrez eu li se par fantastice, chiar ridicole, pe alături. Spre deosebire de unii comentatori idioţi de pe forumul electronic al ziarului, oamenii aceştia îşi pun întrebări fireşti, vor să ştie, pentru că vieţile lor sunt în joc. Ei nu văd decat partea, partea lor, nu văd ansamblul şi nu pot determina loviturile şi pericolele care le vor afecta existenţa. Pur şi simplu nu înţeleg de ce lucrurile stau aşa la Vâlcea, spre deosebire de alte zone din ţară, nu pot admite că judeţul în care trăiesc este, de fapt, o rezervaţie, în care noi, majoritatea, suntem captivi.Rezervaţia Vâlcea nu dă bilete de intrare. Ne naştem aici şi muncim aici, unii dintre noi mai şi murim aici, fără să înţelegem niciodată starea de fapt a vieţii fiecăruia dintre noi, aceea de prizonierat, de animale de circ şi de povară pentru nişte dirijori pe care nu-i cunoaştem.

Vâlcea este o fermă a animalelor, un 1984, în nici un caz un 2013. Ca să înţelegi ce se întâmplă astăzi, trebuie să-ţi începi analiza cu anii ’90, să ştii cum a început totul, atunci, când şansele erau egale pentru toţi. Astăzi, nu mai există egalitate de şanse, unii au acumulat în douăzeci de ani cât nu vor putea cheltui într-o viaţă nici copiii, nici nepoţii lor. Lor, membrilor minorităţii li se cuvin toate şansele, iar majorităţii doar şansa de animal captiv. Puterea minorităţii asupra majorităţii a dus şi duce în fiecare zi Vâlcea spre dezastru.Majoritarii înţeleg, pe pielea lor, că nu-i mai apără nimeni, că singura putere la Vâlcea este banul, iar ei văd şi ştiu că nu-l au. Se simt izolaţi, dar se învaţă repede cu captivitatea, cu floricelele aruncate de bogaţii care se zgâiesc la ei, de dincolo de gratii, cu cojile de banane, cu seminţele pe care le scuipă din gâtlejuri, potentaţii zilei.

În 1989 toţi erau egali la Vâlcea. În douăzeci de ani însă, unii au acumulat valori atât de mari, încât statul poate fi invidios pe ei. Sunt mai bogaţi decat statul însuşi. Ei, bine, aceşti oameni făceau în anii ’90 Iugoslavia, Ungaria, Turcia, vindeau la tarabe, cărau din România tot ce se putea căra şi aduceau în ţară mărci. Cu aceste mărci a început totul, aşa s-au produs acumulările de capital primitiv, care au dus la imperiile de astăzi. Voi trece foarte rapid peste ani, poate voi reveni vreodată, pentru că mi-am propus să scriu o istorie subiectivă a acestui ţinut. Oamenii aceştia, la fel de săraci în 1989, au descoperit repede puterea banului, nelimitata forţă a lui. Au început să cumpere la Vâlcea tot ce se putea cumpăra, spaţiile comerciale, terenurile, patrimoniile fabricilor unde lucrau, dar, mai ales, oamenii din instituţiile care nu puteau face Iugoslavia, dar erau de folos aici, pe plan local. Poliţia, adică, oameni din serviciile de informaţii, inclusiv cei din noul SRI, funcţionarii din finanţe, procurorii, judecătorii, oamenii din cultură şi sănătate, totul. Împreună, au distrus toate fabricile din Vâlcea care mai funcţionau, CPL-ul, Vâlceana şi toate pe care le ştiţi, iar, în final, Combinatul. Împreună au penetrat instituţiile unui stat din ce în ce mai slab. Cum au făcut asta ?

Prin complicităţi nepedepsite de nimeni, niciodată. Întâi au eliminat orice opoziţie, fie că venea din lumea interlopă ( Vasile Gorun), fie din mediile de informare ( Curierul de Vâlcea şi tot ce însemna presă liberă ). S-au ocupat de aceste lucrări chiar înalţi şefi de secţii ale SRI, eu dau aici doar un singur exemplu, pe colonelul Ţibuleac,devenit mai târziu general, un adevărat întemeietor al noii clase de stăpâni. Ei au creionat un mecanism extrem de eficient de manipulare, cu ajutorul căruia au distrus puterea statului, adică a majorităţii, pe care au trecut-o în parohia noilor îmbogăţiţi. Aceştia au intrat în politică, ori şi-au desemnat unele dintre slugi să facă politică, să ocupe funcţiile de comandă din instituţiile publice, care aveau menirea să-l apere pe cetăţeanul de rând. Aproape toate instituţiile au început să-i apere însă pe noii stăpâni şi să-i umilească pe aceia care nu aveau banii, nici puterea de a se reprezenta singuri.

O nouă doctrină s-a născut în aceşti ani, de fapt, una veche, pe care o descopereau şi vâlcenii: nu contează cum ai făcut primul milion de dolari.Furtul nepedepsit a devenit virtute. Aşa s-a născut fenomenul hackerilor, pe care nimeni nu l-a văzut, deşi toată lumea ştia că există. Aşa au început să fure pe internet infractori mărunţi, apoi fiii oamenilor ca lumea, procurori, judecători etc. Nimeni nu pedepsea pe nimeni, era normal în procesul acesta al destructurării statului socialist, ca să ne luam înapoi, cu forţa , ceea ce ne furase statul pe vremea lui Ceauşescu, nu? Ba, chiar să luăm de al alţii, nu? Pe acestpattern a fost distrus şi Combinatul.

Mafia gulerelor albe s-a organizat, mărunţii interlopi trimişi la puscărie, iar oamenii noii societăţi au început să lucreze la stat, sprijiniţi de noii potentaţi. Slugile şi-au continuat opera de slăbire a statului, dar au învăţat să-şi pună şi ei deoparte, au vrut să fie şi ei stăpâni, cândva. Au reuşit, dar au lăsat statul în chiloţi, fabricile s-au distrus, forţa de muncă extrem de calificată a luat calea sclaviei, dar averile au rămas, s-au multiplicat exponenţial, ca şi puterea. Au apărut cluburile închise, apoi ocultele de tot felul, apoi politicienii acestor oculte. Până astăzi, când avem în Vâlcea o minoritate extrem de bogată şi o majoritate extrem de săracă. Această polarizare este cauza dezastrului actual al acestui judeţ. Sudamericanizarea . Complicităţile penale între lumea puterilor statului, fac imposibilă revenirea la normalitate. Cel puţin, nu imediat.

Ceea ce este mai grav, este faptul că cele câteva familii extrem de bogate din Vâlcea nu înţeleg pericolul. Concentrate doar pe bani, pe acumulări excesive, oamenii acestor grupări nu conştientizează pericolul exploziv al acumulării sărăciei. Ei nu înţeleg democraţia, nu înţeleg să lase o şansă, cât de mică celorlaţi.  Aşa cum nu înţeleg nici să fie egali în faţa legii, pentru că banul lor cumpără orice. Acumulează, dar stocheză banul, distrug din faşă orice idee care nu vine de la ei sau nu le aduce profit. Alungă orice investitor care le-ar ameninţa poziţiile în Vâlcea. Pun zid între ei şi oricine, din egoism, din lăcomie, din răutate, din disperarea de a nu pierde ceea ce au produs . Determină politicul. Cumpără poliţişti, judecători, procurori, ziarişti, oameni politici, cu o fervoare incredibilă. En gros şi en detail. Se pun la adăpost.

De aceea, zic, ca să termin această poveste, Vâlcea este liniştită. Dar va veni curând şi ziua în care lucrurile o vor lua razna, pentru că nu mai ţine nici cu exportul de oameni. Refuzaţi în Europa, vâlcenii care au înţeles pe pielea lor cum stau lucrurile în capitalism, îşi vor cere drepturile de la o burghezie plină de grăsime, semianalfabetă şi penală până în măduva oaselor. După distrugerea Oltchim, ultimul act al devalizării patrimoniului public vâlcean, în beneficiul unor persoane şi grupuri private, va urma dezastrul unui judeţ ticăloşit, condus din umbră de nişte parveniţi care nu iubesc pe nimeni, nici măcar pe ei înşişi.
De fapt, nişte mediocri, incapabili să-şi administreze bogăţia, care la alţii s-a făcut în sute de ani, care au făcut din bani un scop suprem, nu un mijloc. Care au asuprit, în nemernicia lor, câteva sute de mii de oameni, cărora le-au distrus vieţile în mod conştient.
Desigur, revenirea la ceea ce era Vâlcea înainte de 1989 nu mai trebuie să fie posibilă. Dar întoarcerea la adevăr şi dreptate, la o justiţie corectă faţă de fiecare cetăţean, la egalitatea de şanse, la muncă trebuie să fie obligatorie. Ajung 23 de ani de furat. 

Da, Vâlcea este liniştită. Deocamdată.

Mona Pivniceru pare decisă să ţină piept sforăriilor venite de la Cotroceni Ministerul Justiţiei desfiinţează ingineriile lui Traian Băsescu Acasă » Justitie

 

Ministerul Justiţiei reacţionează, oficial, la învârtelile lui Traian Băsescu. Ministerul a transmis luni un comunicat, postat şi pe site-ul instituţiei, în care afirmă că nu există niciun text în Constituţie care să reglementeze numirea în funcţiile de conducere din parchete (cum a sugerat Traian Băsescu -nr.), ceea ce înseamnă că aceasta se face în condiţiile reglementate de lege, adică ministrul Justiţiei propune şefii Parchetului General şi DNA, CSM dă un aviz consultativ, iar preşedintele numeşte.

Ministerul precizează că o ipoteză precum aceea că preşedintele României numeşte judecătorii sau procurorii în toate funcţiile, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, ar conduce la ideea că toate persoanele numite deja conform altei proceduri au fost numite cu încălcarea Constituţiei, ceea ce ar duce la vacanţa tuturor acestor posturi.

Instituţia condusă de Mona Pivniceru informează că a făcut o analiză a prevederilor constituţionale şi legale în legătură cu numirea în funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

"În consecinţă, interpretarea art. 134 din Constituţie nu poate duce la concluzii absurde care, în substanţa lor, ar însemna practic anihilarea independenţei sistemului judiciar în limitele prevăzute de Constituţie şi legile speciale şi nesocotirea competenţelor altor instituţii ale statului", se arată în comunicat. 

Redăm o parte din informarea ministerului

"Art. 134 alin. (1) din Constituţie partajează atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Preşedintelui României cu privire la numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor. În acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii. În calitate de garant al independenţei justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii propune, iar Preşedintele României, în exercitarea rolului de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, numeşte în funcţie judecătorii şi procurorii. Pornind de la reglementările legale potrivit cărora admiterea în magistratură se face prin concurs organizat de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, textul constituţional analizat are în vedere atribuţia Preşedintelui de a învesti în funcţie magistraţii, judecători şi procurori, cu consecinţa dobândirii inamovibilităţii, respectiv a stabilităţii, urmată de exercitarea atribuţiunilor specifice autorităţii judecătoreşti. În mod simetric, Preşedintele României are şi atribuţia eliberării din funcţie a judecătorilor şi procurorilor.
Textul constituţional nu se referă însă şi la numirea în funcţiile de conducere, aspecte ce ţin de cariera profesională a magistraţilor.
Aşadar, legiuitorul nu are constrângeri de rang constituţional în stabilirea soluţiei legislative privind numirea procurorilor în
funcţiile de conducere. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în baza art. 134 alin. (4) din Constituţiei, Consiliul Superior al Magistraturii
îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei.[1]
2. Au de asemenea un deplin suport constituţional prevederile legale nou introduse care stabilesc că numirea principalelor funcţii de conducere din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul Naţional Anticorupţie se face de către Preşedintele României, la propunerea Ministrului Justiţiei şi cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit art. 94 litera c) din Constituţie, Preşedintele are ca atribuţie numirea în funcţii publice, iar această numire se face în condiţiile legii.
Nu există nici un text constituţional care să reglementeze numirea în funcţiile de conducere din parchete, ceea ce înseamnă că aceasta se face în condiţiile reglementate de lege.
Referitor la numirea conducătorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, respectiv, Parchetului Naţional Anticorupţie, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţie, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. De aceea, ministrul justiţiei răspunde pentru
eficienţa parchetelor. În aceste condiţii, ministrul justiţiei trebuie să vegheze la conducerea parchetelor pe baza principiului responsabilităţii şi al eficienţei. (...)

3. Ad absurdum, interpretarea potrivit căreia art. 134 alin. (1) din Constituţie se referă şi la numirile în funcţiile de conducere sau în oricare alte funcţii de judecător sau de procuror ar conduce la obligaţia ca, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, Preşedintele României să numească judecătorii sau procurorii în toate funcţiile de conducere (inclusiv în cele de nivel inferior, cum ar fi funcţiile de procuror şef birou sau procuror şef serviciu ori preşedinte de secţie), precum şi în toate funcţiile de execuţie ocupate ca urmare a promovării (cum ar fi funcţia de judecător la tribunal, obţinută prin promovarea din funcţia de judecător la judecătorie), semnificând de fapt subordonarea faţă de executiv.
Acelaşi regim juridic ar urma să aibă şi funcţiile de conducere ocupate prin delegare. Astfel la nivelul anului 2012, 642 funcţii de conducere din cadrul instanţelor şi respectiv 634 funcţii de conducere din cadrul parchetelor ar urma să fie supuse procedurii numirii de către Preşedinte la propunerea C.S.M. În aceeaşi manieră s-ar proceda practic, indiferent dacă mandatul ar fi consecinţa numirii sau a delegării. Prin acelaşi procedeu s-ar materializa şi numirea în funcţiile de execuţie ocupate ca urmare a promovării, ceea ce înseamnă de fapt substituirea Preşedintelui şi în atribuţiile exclusive conferite Consiliului Superior al Magistraturii prin lege.
O asemenea ipoteză ar conduce şi la ideea că toate persoanele numite deja în aceste funcţii de conducere sau de execuţie conform altei proceduri prevăzută de lege (care nu au fost numite de către Preşedintele României sau care au fost
numite de Preşedintele României, dar nu la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii) au fost numite în funcţii cu încălcarea Constituţiei, ceea ce ar fi de natură ca, printre altele, să ridice grave probleme privind actele juridice întocmite de către acestea. Mai mult, ar conduce, în mod automat, la vacanţa tuturor acestor funcţii şi la reluarea procedurilor de numire pentru aproape toţi
judecătorii şi procurorii.
În consecinţă, interpretarea art. 134 din Constituţie nu poate duce la concluzii absurde care, în substanţa lor, ar însemna practic anihilarea independenţei sistemului judiciar în limitele prevăzute de Constituţie şi legile speciale şi nesocotirea competenţelor altor instituţii ale statului.

Etosul in Romania s-a transformat intr-o paranoia a raului.

Am reflectat  zilele acestea de ce  viata noastra este  plina de  senzationalul  cosmetizat al  raului  din noi . De ce ne bucuram cu atata frenezie  si ardoare de raul celui de langa noi?

Curiozitatea  fiind  directionata spre cancan (povestiri triviale  ), spre bascalie si suspiciune.

Teoretic nu putem admite  ca , in mod  involuntar , sa judecam  oamenii plecand de la prezumtia de vinovatie, dar totusi asta se intampla. Cu toate ca nici unul din noi nu este capabil sa ridice piatra pentru ca nici unul din noi nu este pur.

Inconstient ,  marea majoritate din noi,  in secunda a doua dupa ce afla o informatie , o proceseaza plecand de la prezumtia de vinovatie,  facand  conexiunea cu posibilele scenarii nedorite a fi cunoscute public.

Morala (ansamblul normelor de conviețuire, de comportare a oamenilor unii față de alții și față de colectivitate și a căror încălcare nu este sancționată de lege, ci de opinia publică - etică) este a unei culpe generalizate .Cu toate ca toti oamenii se aseamana prin cuvinte si numai faptele ii deosebesc , la  acest popor , care are o imginatie bogata , deci este creativ si inteligent fata de restul popoarelor , dovada este usurinta cu care face haz de necaz (aceasta fiind modalitatea in care poate depasi umilinta), ponderea creativitatii este negativa .

Care mai este etica (valorile  și comportamentele umane din perspectiva principiilor morale; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare, în viața socială) in societatea  romaneasca de astazi ? Mai avem o etica ? Mai credem in norme morale ?

Todeauna oamenii vulnerabili pozeaza in duri, pedanti, intransigenti , pentru a-si ascunde fricile, neputintele ,ei sunt caractere slabe dar dependente  de etosul ( ansamblul de trăsături specifice unui grup social sau unei epoci; fizionomie morală, moralitate)., pe care il accepta si reusesc sa-si mascheze carentele de caracter prin aceste manifestari.

Un exemplu la indemana este chiar regizorul Sergiu Nicolaescu , care s-a remarcat prin intransigenta si pedanterie , dar toata viata , a fost vulnerabil - pana la revolutie,   datorita originii sale iar dupa revolutie , datorita faptului ca era depozitarul adevarului despre revolutie daca nu cumva unul din infaptuitorii cu intentie (organizator).

Am retinut de la el un principiu , important in viata este caracterul sau,  mai pe intelesul tuturor , ceea ce reprezinti in comunitate prin etosul personal .Toate faptele pleaca de la gandire .

,,Ai grija cum gandesti , caci gandurile tale devin vorbe. Ai grija cum vorbesti ,caci vorbele tale devin fapte .Ai grija ce faci , pentru ca faptele tale devin obiceiuri . Ai grija de obiceiurile tale , pentru ca ele vor deveni propria – ti soarta.

Unii oameni  traiesc pentru confortul personal  si sunt dispusi sa faca  sau nu compromisuri pentru a-l obtine , popular se spune ca se mladuiesc precum  salcia sau sunt sireti precum sarpele. Unii  nu au limite in acceptarea compromisurilor,  ei sunt de regula cei care reusesc de cele mai multe ori se para ca zeul Mamona ,  la care se inchina,  ii ajuta - popular se numesc parveniti. Dar , pe langa caracter care exista in aceste forme de cand lumea si pamantul , ceea ce facea diferenta - si poate ca pastra echilibrul - era etica - normele de conduita impuse de societate pe care , daca le incalcai , aveai o anatema pe care o suportai greu.

Despre ce etica mai putem vorbi cand asistam la o lupta declansata in interiorul puterii judecatoresti pentru independenta justitiei ( emblema moralitatii intr-o societate a unui stat de drept).

Moralitatea este o  perla  rara si va dau un exemplu , plecand tot de la un eveniment recent si anume reprosurile opozitiei aduse guvernului privind  intarzierea  ordonantei de urgenta care sa specifice libertatea  administratiilor locale de a decide majorarea sau nu,  in limitele permise de lege a taxelor locale . Critica este corecta  si fireasca din partea opozitiei ,care are rolul de a arata greselile guvernului sau a puterii , dar imorala pentru ca ei la guvernare au pasat administratiilor locale spitalele si  termocentralele fara nicio sursa de finantare  si mai mult,  dupa ce le-au dat , au diminuat cu 10%  in timpul anului fondurile care trebuia sa le primeasca administratia locala de la bugetul consolidat , votat conform legii .

Obligand sa se faca rectificarea bugetelor locale si sa suporte cheltuielile nou impuse cu si mai putini bani. Pe de alta parte guvernul Boc a folosit fondul de rezerva al primului ministru pentru a acoperi aceste diminuari  doar pentru localitatile unde erau primari PDL .

Acestia  sunt cei care se reped la  primul-ministru , criticandu-l pentru ca a spus - sunteti liberi sa mariti sau nu taxele in limitele legii (legea existand, nu a facut-o domnul Ponta), daca nu le mariti ,  sa nu veniti cu mana intinsa la guvern sa va acopere cheltuielile .Cu alte cuvinte,  nu putem ajuta pe cei populisti care cred ca guvernul este un Mos Craciun , ii vom ajuta pe cei care le-au marit  ,  din diverse cauze obiective (colectarea mica este un bumerang si nu o discut), pentru ca in plina criza veniturile sunt variabile , deci cei care demonstreaza ca au buna credinta au facut toate demersurile posibile si totusi nu fac fata cheltuielilor .

Repet este vorba despre moralitate .

Pentru ca cine are  proprietatea (a se intelege  puterea ) cuvintelor , are grija cum le foloseste .

Voi incheia prin a spune ca am toata consideratia fata de romanii care sunt inteligenti ,modul in care se manifesta este un tribut pagubos al acestei inteligente pe care-l platim cu totii.

Dar fara a avea pretentia de fi exhaustiv si a detine  macar o parte de adevar , cred ca in Romania etosul a devenit o forma de paranoia  a raului .

Ca sa va scutesc de critici , multumesc din suflet celor care nu sunt de acord cu mine pentru ca-mi doresc cu toata fiinta mea sa ma insel.

Treziti-va, Romani!

Se spune ca trenul opreste o singura data in gara si tu alegi daca te sui in el sau nu .

Viata m-a invatat ca trecerea timpului este ireversibila ,de aici si ideea unicitatii opririi trenului in gara , el va opri la aceeasi ora a fiecarei zi , in conformitate cu mersul trenurilor , dar intr-o zi anume , o singura data , iar a doua zi  in el vor fi alti oameni , posibil si alte vagoane ,alta locomotiva etc.

Privind  alegerea pe care poti sa o faci nu cred ca este un act numai de vointa , mai este o conditie-  de putinta (trebuie sa ai bilet la acel tren).

Doamna Haineala s-a urcat in tren dar biletul domniei sale se pare ca  era masluit si-n curand o sa trebuiasca sa coboare la prima statie.

Pentru ca sunt succese care te coboara si infrangeri care te ridica ,  daca lasi loc indoielii , care este o moneda cu doua fete si cine vrea sa o priveasca trebuie sa le vada pe amandoua.

Adica nu raspunzi numai pentru ce ai facut, raspunzi si pentru ce nu ai facut.

Revolta corpului magistratilor judecatori  este  un inceput care va darama politizarea

justitiei ?  

Este o intrebare pe care timpul o va transa , dar recunoasterea ca justitia este politizata , procuratura cumparata si politia mafiotizata este o certitudine.

Pentru apararea acestor structuri, care impreuna formeaza puterea judecatoreasca , s-a batut doamna Macovei incepand din 2008 in numele apararii statului de drept (peste lege nu se trece). Asa  s-a ajuns in politie , la mita , la violuri, trafic de influenta, complicitate la contrabanda etc.

In parchete la fabricarea de dosare (folosite ca arma de reeducare politica), in instante de a avea solutii contrare in spete identice  si la Curtea Constitutionala sa se rescrie Constitutia.

Asa a ajuns Executivul (guvernul ) sa fie Legislativ (parlament ) si Presedintele (presedinte –premier).

Asistam astazi sa constatam ca libertatea de exprimare nu mai are limite constitutionale , dreptul la intimitate prevazut in Constitutie este anulat de dreptul de a denigra (denigrarea nu este o forma de libertate a exprimarii). Tabloidizarea nu este un drept fara limite legislative.

Primul responsabil in acest sens este Consiliul  National al Audiovizualului , care nu a reactionat in niciun fel , fiind si el un bastion “basist”.

Putem regreta , putem sa cerem scuze , putem sa indreptam greselile , putem sa schimbam regulile , dar trenul de astazi nu se mai poate intoarce .

El si-a facut  cursa ,cu noroiul si mizeria pe care i-am dat-o in ziua respectiva.

Nu mai putem recupera  timpul , faptele  si cuvintele , ele sapa ireversibil in sufletele noastre.

Dar putem invata ca trebui sa cunoastem puterea cuvintelor,  inainte de a le folosi, consecinta faptelor inainte de a le face si urmarile timpului pierdut ,daca nu-l folosim eficient.

Acolo unde adevarul nu este liber , libertatea nu exista .

 Libertatea nu poate exista in minciuna si unde nu este libertate,  nu exista progres.

,,Ideea fara forta este o utopie , dar forta fara ideie este o barbarie”

,,Omenirea  trebuie umanizata .

Confundarea raspunderii cu libertatea  a adus omenirea in pragul catastrofei.”

Suntem incorsetati de legi stupide, care nu servesc scopul , servesc mafiotizarea in numele scopului .

Un exemplu , de ce sunt secretizate contractele de concisionare a resurselor , legile prevad ca bogatile solului si subsolului nu pot fi instrainate ?

In cazul justitiei cand vorbim de autoritate judecatoreasca in Constitutia Romaniei se pleaca de la articolul 124  si nu dela 134  si anume ,Justitia se infaptuieste in numele legii , este unica si egala pentru toti , judecatorii fiind independenti si se supun numai legii. Pot intreba unde spune in articolul 87 din Constitutie ca Presedintele poate participa la sedintele Consiliului Superior al Magistratilor sau la cele ale  Curtii Constitutionale? Are atributii clare, incheie tratatele internationale si le supune parlamentului , acrediteaza si recheama corpul diplomatic la propunerea guvernului, participa la sedintele de guvern in care se dezbat probleme de interes national, este comandantul fortelor armate etc .Participarea sa la sedintele din interiorul institutiilor puterii judecatoresti este din start o imixtiune in justitie si un viciu de procedura in cazul alegerilor , se poate presupune ca prezenta sa poate influenta votul. Capitolul II din Constitutia Romaniei de la articolul 80 -101 , nu prevede alceva decat ca vegheaza la integritatea nationala , la independenta ei si este mediator intre puterile statului . Care puteri ale statului aveau nevoie de mediere la alegerile de la CSM?

Ce ma surprinde este ca ne-am obisnuit  cu abuzurile domnului Presedinte ca aproape  nu le mai sesizam , intram in dinamica lor si incercam sa-i facem fata ,degradand astfel statul de drept.

Cetateanul se uita la guvernanti si ei se uita unul la altul .

 Neputinta si resemnarea sunt  generatoarele puterii lui Basescu.

Daca am lua lucrurile in serios si am arata in permanenta abuzurile, oricat de mici ar fi ele, am produce trezirea  constiintelor ca de exemplu in randul judecatorilor si totul s-ar putea schimba  mult mai repede.