Saracia aduce cu sine disparita lenta a oricarei sperante, lipsa de perspective dar si adaptarea la greu.
Saracia genereaza frica iar frica este cel mai groaznic sentiment(frica de a pierde un loc de munca, frica de a nu avea cu ce supravietui, frica de a mai incerca ceva nou, frica de tine ca om cu spirit liber).
Si cand incepe sa-ti fie frica, devii tot mai mic, ai tot mai putine asteptati si te multumesti cu putin. Incepi sa te simti bine ca inca ai un loc de munca, desi prost platit, incepi sa te bucuri ca poti obtine lucruri gratuite. Incepi sa confunzi o stare precara cu o stare de bine. Accepti tacit ce ti se ofera. Nu mai poti sa speri, sa ceri mai mult, ceilalti se resemneaza si prin urmare trebuie sa faci la fel. Ti se pare ciudat ca ceea ce tu numeai compromis, altii il numesc adaptare.
Ti se pare ingrozitor ca trebuie sa te umilesti pentru un salariu pe care il meriti cel putin dublat. Accepti lipsa oricarei recompense pentru ceea ce ai muncit. Tu, cu spiritul tau liber, parca ai mai vrea sa protestezi, sa spui ca nu e normal sa te multumesti cu putin. Dar apar mereu ceilalti care te scot pretentios, inadaptabil si inflexibil.
Tu nu intelegi de ce in plina democratie oamenii spun ca e bine ca inca mai rezisti. Tu nu intelegi de ce saracia pune stapanire pe o clasa de mijloc care doreste sa prospere. Tu nu intelegi asa numita adaptare. Tu nu intelegi de ce oamenii care au castigat alegerile prin discursuri anti-comuniste te obliga sa traiesti comunist.
Tu nu crezi in crize economice. Tu crezi doar in crize de identitate, crize individuale. Totul pleaca de la tine ca om si se termina cu tine. Tu alegi cum supravietuiesti, cum faci fata la ce iti impun ceilalti.
Tu esti inca liber chiar si in saracie.
Saracia genereaza frica iar frica este cel mai groaznic sentiment(frica de a pierde un loc de munca, frica de a nu avea cu ce supravietui, frica de a mai incerca ceva nou, frica de tine ca om cu spirit liber).
Si cand incepe sa-ti fie frica, devii tot mai mic, ai tot mai putine asteptati si te multumesti cu putin. Incepi sa te simti bine ca inca ai un loc de munca, desi prost platit, incepi sa te bucuri ca poti obtine lucruri gratuite. Incepi sa confunzi o stare precara cu o stare de bine. Accepti tacit ce ti se ofera. Nu mai poti sa speri, sa ceri mai mult, ceilalti se resemneaza si prin urmare trebuie sa faci la fel. Ti se pare ciudat ca ceea ce tu numeai compromis, altii il numesc adaptare.
Ti se pare ingrozitor ca trebuie sa te umilesti pentru un salariu pe care il meriti cel putin dublat. Accepti lipsa oricarei recompense pentru ceea ce ai muncit. Tu, cu spiritul tau liber, parca ai mai vrea sa protestezi, sa spui ca nu e normal sa te multumesti cu putin. Dar apar mereu ceilalti care te scot pretentios, inadaptabil si inflexibil.
Tu nu intelegi de ce in plina democratie oamenii spun ca e bine ca inca mai rezisti. Tu nu intelegi de ce saracia pune stapanire pe o clasa de mijloc care doreste sa prospere. Tu nu intelegi asa numita adaptare. Tu nu intelegi de ce oamenii care au castigat alegerile prin discursuri anti-comuniste te obliga sa traiesti comunist.
Tu nu crezi in crize economice. Tu crezi doar in crize de identitate, crize individuale. Totul pleaca de la tine ca om si se termina cu tine. Tu alegi cum supravietuiesti, cum faci fata la ce iti impun ceilalti.
Tu esti inca liber chiar si in saracie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu