Decembrie luna cadourilor,unul dintre ele fiind eliberarea din asuprirea pacatului prin naserea Domnului, alta fiind eliberarea din dictatura prin revolutia transformata in lovitura de stat 1989.
Din păcate, am primit libertatea, ca şi alte beneficii ale democraţiei, fără să mişcăm un deget pentru ele. A fost un soi de dar din partea celor puţini, făcut celor mulţi, care acum sunt nerecunoscători pentru darul primit în decembrie 1989, purtându-se ca la o pomană electorală.
De asta nu-i doare , de faptul că, încet, încet, spaţiul drepturilor şi libertăţilor se îngustează, că ne întoarcem la ce am trăit înainte de 1989.
Sunt printre cei care ştiau ce ne aşteaptă după 1989. Ştiam că Occidentului nu-i pasă de noi, că vedea în Estul comunist o piaţă ce trebuia deschisă cu orice preţ, că trebuia să iasă din logica Războiului Rece, care îl ruina şi pe el, nu doar Estul. Da, a trebuit să plătim pentru tot ce am făcut după 1989: primirea în Consiliul Europei(privilegii pentru maghiari), asocierea la UE, apoi aderarea la UE, aderarea la NATO, revenirea în FMI, totul. Practic, nu mai avem economie naţională. Principalele resurse publice aparţin capitalului occidental. În timp ce nouă ni se spune că jaful a fost făcut de securisto-comunişti. Le-a picat şi lor câte ceva, dar grosul nu la ei s-a dus.
Zilele trecute am vorbit cu fica mea care locuiește în Belgia și care trăia cu impresia că în România nu este așa criză, că „noi o duceți bine”, nu ca nemții,spanioli,greci,italieni care o duc mai rău, pentru că „nu se aude nimic de la noi”.
În al doilea rând austeritatea brutală din România ar fi de neimaginat în Vest. Protestul social a murit în România, asta dacă a fost vreodată cu adevărat viu (poate cu mica excepția a anilor 1989-1990), în schimb s-a instalat ideea că „românii suportă orice” și deci puterea poate să ia orice fel de măsuri și oricum.Două chestiuni sunt aici de semnalat. Unu, că între realitatea cifrelor oficiale care acrediteaza o crestere economica mica dar crestere și cea a oamenilor există o prăpastie.La fel între percepția generată de statistici, de hârtii și rapoarte și experiența curentă. Același lucru poate apărea complet diferit din unghiuri opuse și trecut prin filtre separate de interpretare. Depinde dacă te uiți la el cu ochii unui angajat la o companie de consultanță străină, ai unui funcționar la FMI, ai unui birocrat european sau ai unui simplu cetățean care trăiește în România zi de zi. Și doi, scuzată-mi fie expresia neacademică, „copilul care nu plânge nu primește de mâncare”. Atâta timp cât nu au existat proteste sociale, nemulțumiri exprimate de public, iar societatea este într-o profundă apatie.Propaganda puterii a găsit exact terenul propice și a devenit credibilă pentru cei din afară, care nu au contactul direct cu ce este aici și care nu văd decât un guvern ce trâmbițează sus și tare câte reforme a făcut și câte măsuri de austeritate a luat și o populație care accepta legitimand prin apatia sa politica guvernului. Saracia aduce cu sine disparita lenta a oricarei sperante, lipsa de perspective dar si adaptarea la greu.
Saracia genereaza frica iar frica este cel mai groaznic sentiment(frica de a pierde un loc de munca, frica de a nu avea cu ce supravietui, frica de a mai incerca ceva nou, frica de tine ca om cu spirit liber).
Si cand incepe sa-ti fie frica, devii tot mai mic, ai tot mai putine asteptati si te multumesti cu putin. Incepi sa te simti bine ca inca ai un loc de munca, desi prost platit, incepi sa te bucuri ca poti obtine lucruri gratuite. Incepi sa confunzi o stare precara cu o stare de bine. Accepti tacit ce ti se ofera. Nu mai poti sa speri, sa ceri mai mult, ceilalti se resemneaza si prin urmare trebuie sa faci la fel. Ti se pare ciudat ca ceea ce tu numeai compromis, altii il numesc adaptare.
Ti se pare ingrozitor ca trebuie sa te umilesti pentru un salariu pe care il meriti cel putin dublat. Accepti lipsa oricarei recompense pentru ceea ce ai muncit. Tu, cu spiritul tau liber, parca ai mai vrea sa protestezi, sa spui ca nu e normal sa te multumesti cu putin. Dar apar mereu ceilalti care te scot pretentios, inadaptabil si inflexibil.
Tu nu intelegi de ce in plina democratie oamenii spun ca e bine ca inca mai rezisti. Tu nu intelegi de ce saracia pune stapanire pe o clasa de mijloc care doreste sa prospere. Tu nu intelegi asa numita adaptare. Tu nu intelegi de ce oamenii care au castigat alegerile prin discursuri anti-comuniste te obliga sa traiesti comunist.
Tu nu crezi in crize economice. Tu crezi doar in crize de identitate, crize individuale. Totul pleaca de la tine ca om si se termina cu tine. Tu alegi cum supravietuiesti, cum faci fata la ce iti impun ceilalti.
Tu esti inca liber chiar si in saracie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu