marți, 29 noiembrie 2011

Todeauna la sosire vine inevitabil si decontul



,,Mult zgomot pentru nimic. În acest sens merg lucrurile. Iar acolo unde ar trebui să se vorbească, tăcere totală. E drept, tăcerea poate fi de mai multe feluri: prin omisiune; prin relativizarea unui lucru evident; prin transfigurarea unei situaţii de maximă urgenţă în textul unei mici ştiri ticluite în aşa fel încât să pară neimportantă”.Scrie dl Corcan in editorialul de astazi,referindu-se la ultimile evenimente locale presupun. Replica mea, este o invitatie permanenta pentru domnia sa la conferintele de presa .Poate asa putem informa cititorii  braileni despre  teme nationale pe care le credem importante.Un exemplu este faptul ca la ultima conferinta de presa s-a expus  oportunitatea reluarii  discutiilor privind  o investiti  care facea obiectul unui  Memorandum de Intelegere pentru construirea unei termocentrale de tip Greenfield (pe carbune), datand din 18 iunie 2008,intre E.ON Kraftwerke GmbH si Enel la Braila. Era vorba dspre a produce energie electrica  cu produs secudar apa calda ,pentru agent termic si consumul  casnic .Toti  ziaristii locali au avut o reactie de repulsie ,considerand ca este mult zgomot pentru nimic .Reactia a constat intr-o tacere totala deoarece USL-ul a prnis aceasta investitie in Viziunea pentru Energie, lansata in preziua conferintei de presa.Deci tacerea mai poate fi si cumparata dle. Corca. Acolo unde presa este obidienta libertatea presei nu mai exista, ca sa nu mai vorbim de obiectivitate .Haosul si jaful incepe cu bugetul de stat dle Corcan : stimularea economiei prin comanda de stat si scaderea consumului, adica 2% la invatamant si 15% mai putin adminstratiei locale, cu marirea atributiilor fara finantare.  Asta este  Romania dlui Lazaroiu, pe care-l adulati.
 Pentru ca in principiu sunt de acord cu dumneavoastra,  privind faptul ca jaful si haosul sunt oficiale si ca riscam ca acestea situatie sa devina cutuma , in cazul in care  nu va exista schimbarea in politicul romanesc  .
Fapt pentru care tin sa va anunt  ca si-n acest moment condamnarea penala de orice fel, isi produce efectul de pierdere a functiei de demnitar local ,asa ca nu este o noutate la nivel de alesi locali.  Schimbarea presedintelui senatului nu are consecinte in modul de  desfasurarea al activitatii legislative a senatului, nu influenteaza cu nimic .Chiar daca USL –ul avea acesta functie, legile treceau prin senat asa cum dorea puterea avand majoritatea, sau prin procedura tacita prin parasirea lucrarilor de catre senatorii puterii pentru a impiedica dezbatere. Sustineti o aberatie ,afirmand ca 59 de propuneri legislative au trecut prin Senat in ultimile zile (o saptamana) de blocaj a lucrarilor. In primul rand: nu a existat nici un blocaj, in al doilea rand faptul ca nu  ajuns in discutia plenului ise poate reprosa lui Geoana si nu invers .Cred ca stiti ca o lege pentru a se considera aprobata tacit are nevoie sa fie introdusa la forul legislative cu mult mai mlut timp decat o luna. Cred ca ati intele ca  acesta presupusa ,,complicitate “ este motivul eliminarii domniei sale din randul USL.Argumentul dumneavostra ,nu face dect sa confirme ca hotararea a fost corecta .  Nu cred ca stiti, dar in fapt USL-ul nu si-a propus sa fie o alianta doctrinara, chiar daca functioneaza din 2006 mai putin oficial ,dar aveti mare dreptate cand afirmati ca granitele ideologice s-au estompat . Intradevar, USL ul nu este o construtie ideologica de tip stanga versus dreapta. Da, este o colaborare, un proiect rezultat  din imbinarea  ideilor de stanga si dreapta pentru a scoate tara din criza, raspunzand realitati  romanesti.
Relitatea pe care o ignora actuala putere, ca de exemplu ,scadera consumului, inseamna distrugerea economiei care nu are ca obiect de activitate comanda de stat .Marirea fiscalitatii o omoara si pe cealalta parte a economiei ,caci nu se poate dezvolta in afara comenzii de stat din care 10% este prima taxa, dupa modelul Cluj, dar impiedica finantarea bancara a intregii economii.
Ca sa fiu usor de inteles o sa ma refer la ultima interventie a presedintelui vizand bancile austriece .Reprosul privind fatul ca au castigat bani seriosi in Romania si acum refuza sa finanteze economia in plina criza este corect. Dar ce uita presedintele este ca domnia sa in 2009 si 2010, a ordonat inapoierea provizoratelor (garantiilor bancare) pe care aceste bancii le costituisera in BNR in procent de 75% adica 3 0 miliarde euro, suma pe care ca sa-o puna la loc,pentru a nu crea  presiune pe cursul de schimb  guvernul  a imprumutat de la FMI si alte banci..Desi stia, ca Banca Centrala Eurupeana   dadu-se credite bancilor austriece cu dobanda de 1% pentru a deschide filiale in Europa, adica si-n Romania . Acestea au finantat bancile fice cu o dobanda de 6%, iar romani au luat credite cu dobanda de 12-14% de la aceste banci .Ipocrizia presedintelui este si mai mare deoarece a inceput sa-si aduca aminte de castigurile de peste  120% a acestor banci ,numai atunci cand guvernul nu a mai fost finantat la dobanzi de cel mult 9% .In detrimentul economiei , pe care o plange acum   care lua credite la 14%dobanda cand se dadeau .Revenind la USL, aceasta constructie  politica are un program ,,bun rau”, de ce nu il publicati ?De ce credeti, ca nu merita atentie ? De ce hotarati voi ,pentru cetatenii pe care trebuie sa-i informati, ce trebuie sa stie si ce nu?
USL-ul este raspunsul politic al opozitiei la actuala stare de criza,de anormalitate ,pe care tocmai o reclamati chiar in acest editorial. Se numeste dezinformare  prin omisiune ?sau de transfigurare a unei situatii de maxima urgenta in textul unei stiri ticluite in asa fel sa para neimportanta? In acelas ziar, de astazi apare un articol de tipul,, Voinescu :Ponta are tafne si teribelisme specifice pubertatii”.
Unde se spune ca viziunea USL  asupra bugetului este ne realista .  Care viziune?
Cetateanul nu trebuie sa stie? De exemplu, ca 2% pentru educatie este cel mai scazuta finantare pe care a avut-o vreodata invatamantul? ca veniturile vor sacdea cu 15%in finantare administratiei publice locale?.Legea Asistentei sociale proaspat adoptata, nu face decat sa reduca dreptul la existenta a proaspetilor saraciti? Nu exista nici o prevedere privind  un acord in privinta masurilor active sociale in detrimentul celor pasive (indemnizatii), care sa aibe ca obiectiv principal eficientizarea si rationalizarea banilor alocati .Nu exista o eficentizare, a managementului public descentralizat la nivelul adminstratiilor publice locale sau accesul egal la resurse si o piata libera in competitia pentru pentru furnizarea de servicii sociale intre autoritatile publice locale si ONG –uri.Masuri pe care le-a propus opozitia. Un aspect esential , este  pentru guvernanti persoanele cu HIV sau cele concepute in cuplurile ce se drogeaza si in urma prestarii celei mai vechi meserii (prostitutia,) nu exista in Romania .Grav fiind ,ca in versiunea puteri ONG –urile  numai benificiaza de finantare publica, pentru serviciile sociale, pe care le acorda. Aceste aspecte le ignorati dlel Corcan, nu numai dumneavoastra, presa in general.Stiu ca nu va pricepeti ,dar refuzati sa publicati ce spun cei avizati,acum ma refer la ONG-uri care nu sunt partide ,Linia de sosire este aproap nu,, e aproape dl Corcan,deacord cu toate ca dupa cum a anuntat putera nu este asa aproape” .In acest context va anunt, ca cuvantul de ordine in USL este: unitate nationala si asta pentru a exista unitate  europeana, normalitate, pentru a accepta o transformare a Romaniei acceptata de popor(demos)  si de voiinta  sa(cratos=putere), nu dictatul cuiva indiferent cine este. Alternativa la ce se intampla, printr-un proiect  nou subliniez nou,pe care-l ignorati refuzandu-i supunerea unei dezbaterii publice . Preferati posetele doamnei Udrea sau ce gandeste oricine din actuala putere ,chiar daca spune o ineptie Despre practice noi nu mai vorbim , practica pe care  functionati este cea materiala ,care nu poate fi ignorata, dar cel putin inainte de a ne imparti pe noi ,impartiti-va pe voi dupa aceleasi criterii.Suces dl Corcan, sa nu va regasisti intre cei care tin cu dintii de haos si jaf (participand indirect binenteles) .In ce ne priveste ,eu ma refer la PNL . Cred ca am facut dovada, ca dorim schimbarea, incepand cu primul proiect  IOHANIS Oricum electoratul a inteles chiar daca dumneavoastra nu doriti sa intelegeti ,dovada ca nu noi scadem in sondaje si indiferent cum o sa se termine confruntarea  este clar ca daca puterea castiga pierzanti,  marii pierzanti ,sunt cetatenii  printre care va numarati dle Corcan.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu