Citesc si recitesc de ceva vreme o carte ,,Părintele Iustin Parvu și morala unei vieți,, de Adrian Alui Gheorghe.Am gasit in aceasta carte cateva viziuni foarte interesante, care exprima unele adevaruri incontestabile.Spune parintele ca viata omului seamană,pîna la un punct cu ,,stihiile,,.Porneste blînd,după care se repede să rupă totul în jur,dupa o vreme însă, ajunsă într-o vale se liniștește,se reintegrează liniștii și ordinii,mai supusa parcă ,împacată cu sine și cu ceilalți.Răbdarea este axa pe care ne mișcăm noi, face parte din smerenie,experiența asta a răbdării,te face din ce in ce mai tare,mai încrezator,îți creează personalitatea.Și cine stăpînește ,,arta răbdarii,,pare să domine și timpul,acel mult,puțin cu care a fost dăruit.Răbdarea te mai învață un lucru, că nu trebuie sa te lupți cu lumea din jur,ci s-o domini trăind ca lumea din jur.Dacă te opui apei care vine năvalnică,vei fi învins în final,ea persevereaza, tu obosești.Dacă te lași dus de curgerea ei ,trăind în sensul curgerii ei,o poți domina fără să obosești ,folosindu-i energia în folos propriu, poziționîndu-te pe val. Dar totul in limitele moralității.În afara moralității viața omului e un surogat ,o mizerie.Libertatea nu înseamnă să fac ceea ce vreau ,libertatea se cunoaște (naște) în discernămîntul omului,în capacitatea lui de a alege între bine și rău .Omul trebuie să conștentizeze faptul că numai în adevăr poate trăi liber.Că în lumea aceasta este și multă amăgire ,de care el trebuie să se ferească.Prigoana,năpasta,loviturile,foamea ,frigul,arșița,toate acestea au stimulat iubirea de oameni,întelegerea,iertarea si nu au dat loc răzbunarii,blestemului sau urii.Dar nu a uitării,a uita este la fel ca si cînd ai fost partaș.Pentru Părintele Iustin viața înseamnă sacrificiul părții fată de intreg,a singurului față de social.,,Sînt înfrîngeri si sînt sacrificii care trezesc neamul la viață,după cum sînt sacrificii care trezesc un neam la viață ,după cum sînt biruințe dintre care-l adorm.,,(Nicolae Iorga)
Generatiile actuale au crescut cu sceptrul fricii.Nu au avut MODELE.s-au cultivat in noi toate acele trăsături care compromit sentimentul de demnitate.Cinstea este o dovadă de slăbiciune.Adevărul este semn ,,al slabei minți,,. Holocaustul asupra romînilor a ucis mai mult decît oamenii,a ucis dorința de a trăi frumos,a ucis lumina adevărului.Conștiința romînească a suportat un proces de autosuspendare prin subminarea sistematica a logicii evolutive a valorii interioare omenești,a spune adevărul înseamnă o vină pentru care poți plăti scump.Amenințarea există ți persistă.Sintagma ,,Ce folosește dacă spui adevărul,,? își are si acum aplicabilitatea dureroasă.Penrtu că nu se poate conștientiza că ascunderea adevărului duce la involuție,amplifică răul.Ne-am obturat încrederea in utilitatea angajării într-un concurs al valorilor.Care este modelul de roman pe care am vrea sa-l venerăm,să fim mîndri că există,acel om la care să ne întoarcem mereu pentru a găsi izvoarele binelui și desăvîrșirii?Există !!.Trebuie doar să-i căutăm ,să-i descoperim și să primim marea bogăție de spirit și lumina pe care ei o revarsă spre noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu