Coboara din minte ,ca acolo este iarmaroc, du-te in inima si simte. (Parintele Cleopa).
Lumea vede,aude si vorbeste. Din pacate vede
rau ,aude mult dar asculta putin, vorbeste mult
si face putin.,,Valoarea ti-o da ceea ce esti si nu ceea ce ai.”(Thomas Edison)
,,Pentru ca nu puterea marilor sentimente,
fac oamenii superiori, ci durata lor.”(Friedrich
Nietzsche).
Nu-mi propun sa invat pe nimeni nimic, pentru
ca nu pot ,dar pot sa incerc sa ajut ca sa redescoperim nevoia unui civism
uitat de mult, abordand o tema a unui ,,bun comun” spatiul public (cetatea
nu in sensul ei exhaustiv, dar in sensul
perceptiei utilitatii ei).
Sigur ca voi fi criticat, nu am nici un dubiu.
Dar cine ma critica intr-un fel ma iubeste ,altfel nu ar pierde timp din viata
lui ca sa se gandeasca la ceea ce eu
gandesc. Deci criticile sunt
constructive ,ele fiind o forma de a da
importanta cuiva sau la ceva. Daca veti ignora ceea ce gandesc , este un drept
pe care v-il respect ,ceea ce doresc este sa stiu ca ati vazut, ati ascultat, restul va reprezinta.
Întrebaţi
fiind, orăşenii României de astăzi ce cred ei despre spatiul public, ar
răspunde, cel mai probabil, fără să ezite, ca oraşul lor, şi oraşul în general
este un ansamblu de case, blocuri, şi mai nou de centre comerciale, toate
acestea compun spatiul public. Percepţia lor unidimensională, limitată la
pozitivul spaţiului (în accepţiune arhitecturală) a fost, din păcate,
împărtaşită de specialişti până târziu, în secolul XIX, când legăturile dintre
urbs (oraşul în piatră) şi civitas (oraşul în ritualuri, sentimente şi
convingeri colective), cele două origini ale cetăţii notate prima dată de
Isidor din Sevilla în Etimologiile sale din secolul VI, sunt conştientizate ca
fiind componente indisolubile ale ceea ce ar trebui să fie oraşul/cetatea( polis
in greaca)de unde vine notiunea de politica -modul in care convenim de a
coabita .
Secolul XX înregistrează o serie de urcuşuri
şi coborâşuri în decalajul dintre conceptul de oraş şi componenta sa îndelung
şi pe nedrept negată, comunitatea, concretizate în multiple tipologii de
discursuri privind, până la urmă, relativ nou apărutul, dar fundamentalul,
pentru demersul de faţă, concept de spaţiu public.Spatiul public fiind mult mai
mult decat imbinarea dintre urbs si civitas , el este cronicarul istoriei,
marturisitorul (trairilor, faptelor,viselor ,temerilor, iubirilor a faptelor
abominabile a dreptatilor si-a tradarilor) , intr-un cuvant al amintirilor. Distrugerea
lui cu stiinta sau nu ,cu durere sau nepasare ,inseamna stergerea amintirilor,
istoriei, distrugerea, usor ,usor, a
intelepciunii acestui popor. Intelepciunea iti da puterea ,dar caracterul iti
da respectul. Stergandu-ne, prin degradare ,prin lipsa bunului simt a
vestigiilor din spatiul public, pierzand astfel patrimoniul cultural
,ranindu-ne sentimentele si iubirea fata de aceasta natiune. Se spune ca
lacrimile sunt acolo unde exista sentimente, barfa acolo unde exista invidia ,
iar increderea acolo unde exista iubire.
Intrebarea
care persista pana la urma :ce este spaţiul public? Problema spaţiului public
în termeni de esenţa sau de existenţa, este definita de discursurile
fondatoare; dificil de delimitat, în parte fiindcă acest concept este folosit
şi numit ca atare foarte târziu, şi de asemenea fiindcă majoritatea
discursurilor considerate drept întemeietoare, fondatoare, nu prezintă o teorie
sistematică ce ar viza construirea conceptului, ci mai degrabă o tatonare, o
viziune de ansamblu, o situare aproximativă a ceea ce se intuia, de fapt,
dintotdeauna, o imbinare intre arhitectura si spatiile destinate utilizarii
publice.Uneori este nevoie sa-ti dea viata niste palme ,ca sa fii treaz cand va
incerca sa-ti traga pumni.
Ceea
ce este important, în opinia noastră, de extras din rândul acestor căutari este
extrapolarea ideii de ornament. ,,Ornamentul principal al oricărui oraş constă
în împrejurimi, amenajări, compoziţia şi dispunerea drumurilor, pieţelor, şi a
lucrărilor individuale” afirma Aristotel, din ale cărui lucrări, împreună cu
ale multor altor gânditori se poate desprinde ideea că acest spaţiu urban, (în
mod paradoxal atât de târziu conştientizat), dată fiind existenţa sa implicită
în cadrul oricărui oraş, este structurant pentru aşezarea urbană.Spatiul urban
defineste nivelul de educatie al cetatenilor , permiţându-le totodată să-şi
manifeste caracterul.
Multi
sunt in stare sa faca promisiuni ,putini sunt in stare sa le respecte,
respectarea promisiunilor este o trasatura de caracter.Politicul romanesc a
inventat o varianta moderna : promisunea este o forma de politete ,respectarea
promisiuni este o prostie.
Dincolo
de chestiunile pur teoretice care riscă să devină ermetice în percepţia publicului
larg (la fel cum fiecare dintre noi este indubitabil preocupat de buna
funcţionare a corpului său, cu toate că detaliile medicale ne sperie sau în cel
mai bun caz plictisesc) ceea ce ar trebui să ne intereseze, fie că suntem sau
nu direct implicaţi în practica de edificare, este că spaţiul public există în
gândirea filozofică de secole bune, iar de acolo a căpătat “materialitate” în
numeroase oraşe ale lumii spre care privim cu admiraţie dar cu ambiţie insuficienta de a egala. Magazinele scumpe,
dotările moderne, standardul înalt de locuire oraş occidental pe cât sunt şi
viaţă publică, “aglutinările spontane” de oameni care zăbovesc cu plăcere în
anumite locuri din oraşul lor din niciun alt motiv decât acela ca spaţiul care
îi înconjoară acolo este amenajat de aşa natura încât să dea un context
dinamic, plăcut, existenţei lor în cadrul comunităţii.
Pe lângă felul utopic în care toate acestea
sună aşternute pe hârtie, a putea creea astfel de spaţii în oraşul nostru
depinde foarte mult de capacitatea de a îmbina nevoile şi cerinţele fireşti ale
populaţiei cu un răspuns corect din punctul de vedere al dezideratului de a
menţine spaţiul public, urban, la nivelul de,, ornament” si totodată element
structurant al oraşului.
Plimbările în parc, după-amiezile petrecute la
terase erau toate obiceiuri, elemente ale vieţii urbane cu farmecul lor de
necontestat, la o pseudo-metropolă unde singurii care merg pe jos sunt cei care
nu au de ales. Nu trebuie să ne conferim singuri circumstanţe atenuante însă,
toate aceste mutaţii şi implicit probleme rezultante au avut loc pretutindeni,
ba chiar la o scară înzecită, poate. Însă toată această vânzare şi cumpărare (
al mallurizarilo si-a angrourilor ) încapsulat-protejată avea loc, la origine, în
afara marilor oraşe, în zone raţional proiectate ca fiind destinate comerţului
en-gros, industriilor, depozitelor şi acestui tip de mari centre comerciale.
Acest demers lasă oraşul orăşenilor, centrul
arterelor pietonale, scuarurilor, într-un cuvânt spaţiilor publice. Cum toate
aceste spaţii, acest mod de gândire a oraşului, nu constituiseră preocuparea de
bază a regimurilor politice ante-decembriste, şi implicit moştenirea urbană cu
care ne-am pomenit când am mijit pentru prima dată ochii în lumina copleşitoare
a capitalismului nu era una de invidiat noi nu aveam atât de multe locuri
frumoase de protejat cât aveam cartiere gri şi mastodonţi industriali mascati
urban dar conservasem cel putin patrimoniu cultural si monumentele istorice.
Si
pentru ca este infinit mai uşor (dar totuşi o artă) să dai impresia că faci,
decât să faci, răspunsul oferit cetatenilor la întrebarea “cum s-a schimbat
cartierul meu in douăzeci de ani de când a dobândit libertatea să o facă” a
fost de foarte multe ori “a căpătat un mall”. Miza financiară este în mare
parte legată de cuvintele “perioada de amortizare a investiţiei”, sau, mai
scurt, “profit.”
În
fond de ce să nu fii în situaţia de a solicita chirii “urbane”, de ce să nu
beneficiezi de sistemul de transport în comun urban (sau să nu te fereşti de
lipsa celui extra-urban), de ce să lupţi pe piaţa liberă pentru obţinerea unui
teren când poţi sa fii fericitul beneficiar al deciziei salutare de dezafectare
a marii uzine care surmenau cartierul, de ce să nu dai cetateanului ,ceea ce
încet-încet conştientizează că îşi doreşte, chiar la o staţie de tramvai de
blocul din ’75 în care locuieşte la etajul 10?(“cum se face ca shaorma este
atât de populară printre fiii lui Traian şi Decebal?”, de pildă) în postura de
salvator al comunităţii – şi nu a întârziat să presteze, pana acolo incat, daca
vezi o firma pe care scrie Brutarie Traditionala sa crezi ca este ceva
avangardist. Pentru fiecare competenţa arogată, zâmbetul investitorilor se
amplifică înzecit, de mână cu profitul: oamenii vor magazine străine – să
meargă la mall! Oamenii vor să iasă la o cafea sâmbătă seara, să se plimbe, să
cumpere fructe, să fie văzuţi cu geanta şi maşina nouă, să vadă un film, să
fiinţeze, pe scurt fie spus, social – mall-ul îi aşteaptă.
De la
ideea ca economia romaneasca este un morman de fiare vechi ,concesionata
europenilor, care au fatuit-o putin storcand profituri considerabile pe forta de munca ieftinita si pe fiarele
noastre revopsite insotite de noile sedii europenizate(termopane ,ceva sticla ,
tamplarie pvc etc),se ajunge la impozitul
pe prostie platit de romani si la ne increderea in noi,uitand ca increderea se cladeste in
ani,se distruge in cateva secunde si se repara in vesnicie.
Scoateţi
spaţiul public la lumină, pentru început! Scoateţi cafenelele, restaurantele,
aleile, la lumină şi aer, în aşa fel încât cetateanul să nu mai fie nevoit să
treacă un singur prag către tărâmul fantastic al omnivalenţei pentru a avea
impresia că se bucură de toate acestea. Spaţiul public, întocmai cum se
intamplă în societăţile spre care privim contemplativ, ar trebui sa fie
negativul care ordonează, structurează şi asamblează pozitivul pe care îl
constituie clădirile şi împreună cu care alcătuiesc oraşul. Soluţii
arhitecturale există, după cum ne arată insăşi ţările care au văzut atât
naşterea cât şi regresul mall-ului: artere comerciale, pieţe ce servesc ca
veritabile, de această data, spaţii de întâlnire, pietonale, pasaje comerciale;
investitorul poate fi împăcat cu utilizatorul şi cu oraşul, acesta din urmă
poate fi redat oamenilor, recucerit din indiferenţa sfidătoare a non-faţadelor
mall-ului; spaţiul public poate redeveni din cutie neagră, ornament al
oraşului.Nu uitati ca progresul inseamna stimularea liberii concurente ,initiativei
si inventivitatii- ceea ce omoara mall-urile fixand reguli ,tarife de raft
,tarife de intrare etc
Nu
uitati ca si media activeaza in Spatiul public al informarii
cetateanului.Cuvintele sunt cheia. Alese corect pot deschide orice inima si
inchide orice gura. Dumnezeu merge in fata noastra ca un ghid ,in spatele
nostru ca un protector si alatiri de noi ca un prieten . Cu toate acestea pentru
multi din noi visurile sunt interzise , pentru ca confiscarea spatiului public
ne creeza frici in fiecare zi.Daca reusim sa ne recastigam spatiul public ,
recastigam increderea ca numai ,, doua lucruri sunt imposibile” ;a vedea cu
ochii pe Dumnezeu si a povestii dragostea pe care-o traiesti in secret.
Este o abordare interesanta a spatiului public!
RăspundețiȘtergereFelicitari!